Dulces Exuviae

Memoria schimba culoarea amintilor.
Jacques Bainville

… am invatat sa iau totul de la capat. Primul cuvant a fost amintire …

Traim in amintire si prin amintire, si viata noastra spirituala nu este in fond decat stradania amintirii noastre de a persevera, de a deveni speranta , efortul facut de trecutul nostru pentru a ajunge viitor.
Miguel de Unamuno
In epoca de aur sau epoca clasica a culturii romane, poezia atinge apogeul dezvoltarii sale; se afirma o productie literara de mare valoare, inspirata din trecutul glorios, dar nu pentru a fi contrapusa prezentului decazut, ci pentru a exalta spiritul national, pentru a insufla incredere in viitor, in potentialul unui popor in plina ascensiune. Constiinta maturizarii, a experientei istorice indelungate, conjugate cu capacitatea de sinteza, de valorificare sui-generis a modelelor grecesti i-a determinat pe poetii daruiti cu harul Muzelor sa-si creeze propriul „Parnas” in spatiul latin. Astfel, Vergilius il urmeaza pe Homer, iar Horatius pe Alkaios, Sappho, Mimnerum sau Pindar.
Publius Vergilius Maro, cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis ("Eneida"), considerată epopeea naţională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informaţii datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu.
Virgiliu s-a născut în anul 70 î.Hr. la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Mantova (Gallia Cisalpină) într-o familie de agricultori. Primeşte însă o educaţie aleasă la Cremona, Mediolanum (azi Milano) şi în sfârşit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina şi Astronomia, fiind elev al retorului Marcus Epidius. Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio, de factură neoterică. La Neapolis (azi Neapole), studiază greaca cu poetul şi gramaticul Parthenius şi mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează şi primele încercări literare, scrieri cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeţilor noi" (poetae novi). Opera De rerum natura a lui Lucreţiu îi serveşte ca model, fără a accepta că Lucreţiu nega imortalitatea sufletului.Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum şi bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul în cercul lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere precum Georgicele, in care are ca scop sprijinirea si redresarea agriculturii italice. O alta opera de mare succes este Eneida (Aeneis).
Eneida (Aeneis), alcătuită din hexametri în 12 cărţi, este considerată epopeea naţională a romanilor, bazată pe legenda conform căreia, Enea, erou troian de origine divină (era fiul zeiţei Venus), după căderea Troiei şi lungi peregrinări, ajuns în Latium pe ţărmurile Italiei, fondează o colonie, din care va rezulta mai târziu Roma. Conform legendei, fiul său, Ascanius, va întemeia cetatatea Alba Longa. Fiica unui rege al acestei cetăţi, Rea Silvia, va da naştere celor doi gemeni, Romulus şi Remus, fondatorii Romei.
Cele 12 cărţi ale epopeei sunt grupate în două părţi:
 Primele şase cărţi înfăţişează evenimentele care au avut loc în al şaptelea an de rătăciri pe mare. După ce flota lui Enea este aruncată de furtună pe ţărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona, îi găzduieşte pe troieni. Didona se îndrăgosteşte de Enea, acesta însă - în urma îndemnului lui Jupiter - o părăseşte pentru a-şi îndeplini menirea întemeierii unui stat înfloritor în Italia. Dezamăgită, Didona se sinucide, înjunghiindu-se cu sabia lui Enea.
 În ultimele şase cărţi se povesteşte debarcarea lui Enea în Italia, la gurile Tibrului. Aici se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui din Latium, Latinus. Turnus, conducătorul rutulilor şi logodnicul Laviniei, pregăteşte războiul contra lui Enea. Din această luptă, eroul troian - cu ajutorul lui Jupiter la insistenţele lui Venus - iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea misiunii sale istorice.
Fragmentul poetic din “Dulces Exuviae”, o pune in evidenta pe Dido, care se arata invinsa de iubirea pentru Aeneas, in fata mortii. Destinul implacabil si zeii, deopotriva, i-au zadarnicit iubirea. Din mandra regina a Carthaginei, n-a mai ramas nimic. In fata lui Aeneas, la auzul vestii plecarii grabnice, se afla o femeie ravasita, ce izbucneste atat de violent, se lamenteaza, ii reproseaza atatea, incat eroul nu poate rosti decat cateva vorbe, dintre care se detaseaza motivatia centrala: “ hic amor, haec patria est “. Dar datoria pe care o are Aeneas fata de Iulus si troieni se inscrie pe alta traiectorie decat iubirea si destinul Didonei. Daca lui Aeneas i se permite sa aleaga – si alege, poate, cu sfasieri launtrice, adanc inabusite ceea ce ii dicteaza zeii -, reginei i se ia totul: tronul – reputatia ii era stirbita -, prima iubire – legiuita – si ultima – nelegitima -. Dido nu mai are de ales decat intre viata si moarte. Ca sa-si recapete deminitatea, in primul rand, fata de sine, alege moartea. Gestul ei este o ilustrare a acestui enunt gnomic taciteic: Honesta mors turpi (rusinoasa) vita (Abl. al comparativului) potior (de preferat) est. Dido, exact ca sinucigasii care revad intr-o fractiune de secunda tot “filmul” vietii, constata ca ar fi fost cu mult mai implinita, daca nu i-ar fi trecut pragul casei troianul cel vestit, acum “impius” – fara credinta, fara mila, culcat -, “nefandus” – nelegiuit - . Eroina face efortul de a se rupe brutal de tot ceea ce o mai leaga de fosta ei iubire, de viata.
In fragmentul oferit, autorul foloseste un bogat registru figurativ care ofera textului o nuanta atat temporala, cat si spatiala aparte si il ajuta pe cititor sa inteleaga si sa desluseasca mai bine ceea ce se intampla in acele vremuri. Astfel, homeoteleutonul „Dardaniae carinae” confera placere cititorului si usurinta pentru citirea fragmentului. Aliteratia „magna mei” sugereaza alegerea maiestrita a cuvintelor de care poetul se foloseste in opera sa. De asemenea, invocatiile retorice mentin suspansul cititorului si il determina pe acesta sa cunoasca si mai multe informatii despre opera lui Vergilius. Elipsa ulta (sum) virum se bazeaza pe folosirea metaforelor, constând în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare, pentru mai multă expresivitate. Toate aceste figuri de stil il ajuta pe Vergilius sa schiteze, in cateva tuse grave, un portret in miscare al Didonei, care isi rosteste cuvintele de adio, privind sabia daruita de Aeneas.
Amintirile ne tin in viata, amintirile ne face sa mergem mai departe, amintirile ne fac mai puternici, amintirile ne fac sa iubim viata..
Fiecare eveniment din viata noastra se transforma la un moment dat in amintire. Placuta sau nu, ea ramane pentru totdeauna in sufletul nostru. Despre amintirile neplacute nu ne place sa vorbim. In schimb, ne aducem cu placere aminte de toate lucrurile si persoanele frumoase care ni s-au intamplat in vaita, indiferent daca acest lucru s-a petrecut ieri sau cu ani in urma. Pentru ca unele lucruri sau persoane au menirea sa ne schimbe viata sau perspectiva asupra unor lucruri din viata noastra.
Amintirile sunt cele mai duioase randuri pe care le-am subliniat in cartea vietii. Recitindu-le la batranete, ne coboram cu mintea spre vremile acelea care pe atunci ne entuziasmau, dar care astazi numai ne mangaie in singuratate.
Cu toate ca moartea l-a impiedicat sa-si desavarseasca opera, geniul poetic vergilian ofera in “Aeneis” masura valorii sale, utilizand hexametrul dactilic cu o virtuozitate ce atinge, in mare masura, perfectiunea. Pentru a-si evidentia mesajul in toate dimensiunile lui, poetul valorifica diferite tipuri de cezuri si, prin alternarea spondeilor si dactililor, edifica o structura metrica in care gravitatea si voiciunea se impletesc in cadenta unei inegalabile curgeri ritmice.
Virgiliu a murit înainte de a-şi desăvârşi opera. Augustus o dat ordin legatarilor testamentari ai poetului, Varius şi Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice ca atare, cu un minimum de prelucrări. Chiar neadusă la perfecţiune, Eneida a fost recunoscută de la început drept una din capodoperele literaturii, alături de epopeele homerice, Iliada şi Odiseea, care i-au servit ca model, influenţând generaţiile ulterioare de scriitori, până în perioada umanismului.
Amintirile despre propriul trecut fac parte din tezaurul personal al fiecarui om. Atata timp cat pastram vii in memorie prima intalnire, primul sarut, rochia de mireasa, nereusitele si problemele vietii nu ne vor birui!
Se pare ca, in timpul "arhivarii" in memorie, fiecare eveniment din viata noastra primeste o "eticheta" speciala. Acest lucru are loc automat, fara participarea constiintei. Daca evenimentul este "marcat" ca autobiografic, el se pastreaza cu totul altfel decat restul informatiilor. Intamplarile secundare din viata se uita usor. In schimb, faptele care sunt catalogate drept istorie personala sunt prelucrate intens. Evenimentele pe care memoria le pastreaza pentru mai mult de 300 de zile nu vor fi practic uitate niciodata. De aceea, daca tineti minte ceva ce vi s-a intamplat cu mai mult de un an in urma, fiti convinsa ca aceste amintiri se vor pastra timp indelungat.
Exact in aceasta particularitate a memoriei se ascunde o metoda excelenta de a modifica amintirile. Daca vi se intampla ceva cu adevarat extraordinar, chiar daca nu e foarte important, trebuie sa va straduiti sa pastrati in minte acel eveniment, sa-l notati in jurnal, sa fixati in memorie un fel de "beculete" care sa semnalizeze mereu prezenta acelui moment. Si atunci, amintirea, fixata solid in arhiva dvs. personala, va va incalzi sufletul multi ani dupa aceea.
Evenimentele care nu va bucura prea tare trebuie uitate de indata ce ati extras din ele grauntele de aur ale experientei de viata. A uita inseamna a schimba gustul amar al esecului cu unul bun, dulce, pozitiv.
Amintirile privind viata noastra personala constituie un capitol aparte. In el se aduna toate acele amintiri care s-ar putea numi "memorie autobiografica". Aceasta se deosebeste radical de partea de memorie in care se pastreaza, de exemplu, tabla inmultirii, teorema lui Pitagora sau numerele de telefon ale rudelor si prietenilor. Memoria autobiografica nu se supune legilor memoriei obisnuite - in ea procesele de pastrare a informatiilor si de eliminare a datelor inutile se petrec cu totul diferit. Cunoasterea si utilizarea corecta a acestor legi ne pot ajuta sa ne schimbam viata.
In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului..