vineri, 25 mai 2012

Situația economică a României este incertă


Analiştii au comunicat situația economică în care România se regăseşte. Astfel, s-a anunțat o scă­dere a PIB pe primul tri­mestru de doar 0,1% faţă de trimestrul IV din 2011. Această scădere este mult mai redusă decât se preco­niza. Din cauza zăpezilor abundente care au blocat drumurile şi care au întârziat comerţul, analiştii credeau că situația României este una mult mai grea, anunță Mediafax.

“Datele sunt bune, ne vor permite încadrarea în noua ţintă de creştere economică de 1,7% pe 2012 asumată de guvern şi FMI. Cele mai afectate de vremea rea au fost construcţiile pe pri­mul trimestrul”, a declarat Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză.
In ceea ce priveşte semestrul al II-lea, situația este încă incertă. “PIB-ul în tri­mestrul doi va fi pe plus, dar nu cu mult, faţă de primul trimestru. În al doilea trimestru s-ar putea înregistra un reviri­ment în privinţa construcţiilor şi ar tre­bui să fie mai bine şi pe componenta servicii. În privinţa industriei este greu de spus cum va evolua. Nu ne mo­d­i­fi­căm aşteptările privind creşterea eco­no­mică pentru 2012 prognozată la 0,5%”, a afirmat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.
Pentru a susține afirmația că încă nu putem discuta despre situația țării noastre, mai multe bănci au venit în ajutor, după ce au analizat elementele definitorii de până acum. Astfel, BCR sau Uni­Credit estimează o rată de creştere de 1% pentru econo­mia româ­nească în 2012, după un plus de 2,5% în 2011.

Scrisoarea care susţine aderarea României la Schengen


Oficialii prezenţi la Reuniunea ministerială a Forumului Salzburg de la Praga, au semnat o scrisoare prin care se suţine aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, anunţã Mediafax. La acest eveniment a participat şi Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, conform unui comunicat al MAI.

Conform comunicatului remis, aceastã scrisoare este adresată preşedinţiei daneze şi cipriote a Consiliului UE şi a Comisiei Europene. In plus, documentul susţine faptul ca la Consiliul JAI din septembrie, România şi Bulgaria să obţină o decizie faborabilă în privinţa aderării la spaţiul Schengen.
"Miniştrii au semnat şi Declaraţia comună prin care au exprimat susţinerea pentru adoptarea Pachetului Guvernanţa Schengen, ca instrument de întărire a regulilor care guvernează spaţiul de Libertate, Securitate şi Justiţie, fiind subliniată necesitatea implementării, în continuare, a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, precum şi necesitatea întăririi măsurilor de combatere a criminalităţii informatice ca mijloc de implementare a strategiei UE privind securitatea internă" , au menţionat în comuniatul remis.
In perioada 24 - 25 mai, în cadrul Reuniunii ministeriale a Forumului de la Salzburg, care s-a desfăşurat la Praga, s-a semnat şi un Acord în domeniul cooperării privind protecţia martorilor.
Deoarce Olanda s-a opus aderării, aceasta nu a mai putut fi considerată ca fiind valabilă, urmând ca decizia finală să fie luată "în septembrie 2012", adaugă documentul.

Uniunea Editorilor din România are un nou preşedinte


Intr-un comunicat remis de cãtre Mediafax, noul preşedinte al Uniunii Editorilor din România este Mario Demezzo. Acesta a preluat funcţia de la Mihai Penescu, începând cu data de 12 mai.
"Tranziţia marchează o schimbare de generaţii în managementul celei mai importante asociaţii patronale şi profesionale a editorilor din România. Mario Demezzo aduce cu sine o bogată experienţă acumulată în ONG-uri", a declarat Mihai Penescu.

De asemenea, acesta a adãugat: "Contextul lumii editoriale este unul dificil şi necesită mai mult ca oricând implicarea asociaţiei. Cheia ieşirii din această situaţie o reprezintă în primul rând parteneriatele. Aceasta este strategia pe care voi încerca să o implementez, folosind experienţa mea de aproape 10 ani în ONG. Am alături o echipă de profesionişti cu experienţă, boardul asociaţiei, şi o breaslă întreagă pregătită să mă susţină. Împreună vom face lucruri frumoase pentru carte".
In ceea ce îl priveşte pe noul preşedinte, acesta are o experienţã de opt ani ca fundraiser, a absolvit Facultatea de Drept si a participat la numeroase proiecte civice, traininguri, parteneriate. De asemenea a  fost director executiv la Fundaţia "Principesa Margareta" a României, iar în prezent deţine şi funcţia de CEO la grupul editorial All, unul dintre principalii actori pe piaţa de carte din România.
Uniunea Editorilor din România (UER), care a fost înfiinţată în 1995, se bucurã de sprijinul a 53 de edituri membre, printre care se numără All, Niculescu, Corint, Paralela 45, Editura Didactică şi Pedagogică, iar în prezent coperă peste 80% din piaţa de carte şcolară din România.

Deficitul bugetar este în creştere


Dupã patru luni în care România a înregistrat un deficit bugetar de 5 miliarde de lei, se pare cã situaţia nu se îmbunãtãţeşte. Conform statisticilor, deficitul bugetar a urcat la 0,83% din PIB în aprilie, de la 0,56% în martie, anunţã Mediafax.

Ministerul Finanţelor ne informeazã cã veniturile bugetare în valoare de 62 miliarde lei, au fost cu 7,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în termeni nominali şi cu 0,3 puncte procentuale ca pondere în PIB.
In ceea ce privşste contribuţiile de asigurări, acestea au totalizat 17 miliarde lei, în urcare cu 7,3% faţă perioada similară a anului precedent. In plus, administraţiile locale au reuşit sã înregistreze creşteri faţă de anul precedent, în cazul veniturilor din impozite şi taxe pe proprietate (+5,3%), precum şi la veniturile nefiscale (+19,1%).
Printre alte sectoare în care s-au înregistrat creşteri considerabile, se enumerã şi sãnãtatea. Astfel, au crescut cheltuielile cu bunuri şi servicii din fondul naţional de sănătate (+6,6%), din prisma plăţilor făcute pentru servicii medicale şi medicamente, precum şi la administraţiile locale (+17,3%) ca urmare a transformării unor spitale în cămine de bătrâni.
Domeniul investiţiilor a fost de asemenea, vizat de aceste creşteri. Cheltuielile aferente, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe au fost de 9,7 miliarde lei, în urcare în termeni nominali cu 36,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, adaugã Mediafax.
Noul Guvern doreşte ca prin acordul încheiat cu FMI sã reducã deficitul bugetar în acest an la 2,2% din PIB, de la 4,3% din PIB în 2011.

Două stele noi pe Walk of Fame


Walk of Fame din Piaţa Timpului din Bucureşti, va găzdui de joi, încă două mari stele. Actori Iurie Darie şi Marin Moraru îşi vor primi repsectul cuvenit prin acordarea unei stele, în celebra piaţă bucureşteană.
Această decizie vine în urma activităţii remarcabile de care cei doi au dat dovadă, dar şi pentru faptul că nu de puţine ori, ne-au făcut să ne simţim adevăraţi români, anunţă Mediafax. 

Intr-o declaraţie acordată, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, spune: "Să vorbesc despre Marin Moraru şi despre Iurie Darie ar însemna să vorbesc despre prietenie. Generozitatea cu care s-au dăruit publicului toată viaţa este cea mai mare dovadă de dragoste a unui artist faţă de oameni. Fiecare a ştiut să încununeze marea scenă a teatrului şi filmului cu un talent covârşitor, multă dăruire şi generozitate. Prietenii sunt familia pe care ţi-o alegi. Sunt mândru că facem parte din aceeaşi familie, că ne-am ales unii pe ceilalţi. Marin Moraru şi Iurie Darie sunt doi mari actori cu o lume frumoasă şi bogată pe care avem marele privilegiu de a o întâlni pe ecrane sau în sălile de spectacol".
Intregul eveniment va fi condos de către insuşi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Acesta va acorda celor doi actori Placheta Bucureştului şi împreună cu cei doi actori, vor dezveli cele două stele. Printre artiştii care deja se bucură de respectul întregii naţiuni şi care au primit câte o stea în semn de recunoştinţă pentru carieră, se enumeră: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Stela Popescu, Ion Caramitru şi Ştefan Iordache.
Iniţiat în ianuarie 2011, de către Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi Cocor, proiectul Walk of Fame – Aleea Celebrităţilor se bucură de o mare apreciere din partea tuturor celor care cunosc obiectivele pe care proiectul şi le-a dorit să le atingă. Aleea Celebrităţilor găzduieşte amintirea celor mai mari artişti români din lumea filmului şi a teatrului, prin oferirea unei stele personalizate, în semn de recunoştinţă pentru întreaga carieră desfăşurată.

Rata şomajului pentru tineri a crescut


Organizaţia Interna­ţională a Muncii (OIM) avertizează că tinerii sunt ameninţaţi de un val de şomaj. Conform datelor oferite, şomajul va afecta anul acesta aproape 75 de milioane de tineri din întreaga lume. Mai mult decât atât, organizaţia susţine că această cotă ridicată a şomajului, va fi prezentă cel puţin până în 2016, anunţă Ziarul Financiar. 

Devenită o problemă cronică în unele ţări, OIM este pentru aplicarea unor măsuri de stimulare, precum programe de infrastructură pentru a combate şomajul, mai ales în ţări precum Spania sau Grecia.
Conform declaraţieI unui analist OIM, situaţia este următoarea: "Este foarte clar că, având un şomaj de peste 50%, primul lucru pe care aceste ţări trebuie să-l facă este să creeze mai multe locuri de muncă, iar aceasta nu se poate realiza decât stimulând economia, de exemplu prin programe de infrastructură".
Dacă în 2011, rata şomajului era de 12,6%, în 2012 se aşteaptă ca cifra să atingă valoarea de 12,7%. Chiar dacă tinerii încearcă să îşi caute de lucru după terminarea studiilor, sondajele demonstrează faptul că aceştia renunţă destul de repede. Astfel, rata şomerilor ar putea atinge valoarea de 13,6%.
"Până în 2016, rata şomajului în cazul tineretului va rămâne la aceleaşi niveluri ridicate", estimează Ernst.
Chiar dacă unele grupuri de business au iniţiat proiecte de dereglementarea pieţei muncii pentru a-i încuraja pe angajatori să angajeze mai mulţi tineri, acestea au fost respinse de către Organizaţia Internaţională a Muncii. "Este puţin probabil ca flexibilizarea şi mai mult a pieţei muncii să ajute în situaţia actuală", adaugă Ernst.

sâmbătă, 19 mai 2012

Noaptea Muzeelor sărbătoreşte cea de-a opta ediție


La Bucureşti, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un număr de 28 de muzee şi instituţii de cultură îşi vor deschide porțile pentru cei interesați de tehnică, aviaţie sau artă. Toate acestea sunt posibile datorită celei de-a opta ediţii a "Nopţii Muzeelor", eveniment organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RMNR), anunță Agerpres.

“Noaptea Muzeelor” oferă posibilitatea de a vizita atât muzeele care sunt renumite pentru participarea lor în cadrul acestui proiect, cât şi pe cele care s-au alăturat proiectului din 2011 sau în acest an. Dintre acestea, amintim: Muzeul de Artă Veche Apuseană ''Ing. Dumitru Furnică-Minovici'', Universitatea Spiru Haret, Şcoala Centrală şi Biblioteca Naţională a României (World Press Photo România, în colaborare cu Fundaţia Culturală EIDOS), Muzeul Naţional Tehnic ''Prof. Ing. Dimitrie Leonida'', Arhivele Naţionale ale României, Fundaţia Lowendal sau Centrul Cultural Art Society, Muzeul Bellu sau Biblioteca Centrală Universitară ''Carol I''.
Muzeele care şi-au bucurat vizitatorii prin lucrurile remarcabile expuse şi care au fost prezente încă de la început în cadrul acestui proiect sunt: Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul de Artă "Vasile Grigore" - pictor şi colecţionar, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional "George Enescu", Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Muzeul Naţional de Istorie a României celebrează în acest an, 40 de ani de la existență şi pentru aceasta, organizează vizite gratuite la expozițiile permanente Tezaur Istoric şi Lapidarium, dar şi la expozițiile care deja sunt expuse în cadrul muzeului. De asemenea, Muzeul Satului, care a înființat programul "Dimineaţa muzeului", oferă vizitatorilor accesul liber în intervalul orar 9,00 - 14,00. In plus, Muzeul Naţional Cotroceni oferă şi acesta vizite gratuite pentru expoziția permanentă a instituţiei, organizată în saloanele oficiale ale palatului.
RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti oferă vizitatorilor posibilitatea de a fi însoțiți pe tot parcursul evenimentului de către muzeografi. Cu toții se vor deplasa cu ajutorul automobilelor Mini, al  bicicletelor din programul naţional de bike-sharing, I'Velo, dar şi cu autobuzele Noaptea Muzeelor.