miercuri, 4 aprilie 2012

Măsurile de austeritate au fost cele care au întârziat revenirea economiei


Experții FMI au realizat un raport din care reiese faptul că măsurile de austeritate au fost cele care au întârziat revenirea economiei. Desi in România, politica de reducere a cheltuielilor publice ar trebuie să continue, conform celor spuse de către Guvern, se pare că aceste măsuri sunt contestate de către FMI.
Datoria publică redusă a României, ar fi putut permite măsurilor de austeritate din  2010 să fie implementate gradual. Ţara noastră a beneficiat de trei ani de austeritate dură, timp în care, creşterea TVA de la 19 la 24% şi reducerea salariilor cu 25%, au fost cele mai simțite de către cetățenii români.

Chiar dacă experții de la FMI au respins continuarea ideilor de austeritate, Guvernul român mizează în continuare pe aceasta. Ca un înlocuitor pentru aceste măsuri, FMI a subliniat că absorbţia fondurilor europene, reducerea evaziunii şi investiţiile publice ar fi ajutat mai mult economia.  Mai mult decât atât, angajamentele prezentate de către Guvern în scrisoarea trimisă la Washington, contrazic realitatea analizei pe care reprezentanții FMI au realizat-o pentru starea economică românească.
In ceea ce priveşte prețul curentului electric, acesta va creşte cu 5 procente de la jumătatea anului, iar în cazul prețului gazelor, se aşteaptă din partea Guvernului, prezentarea unui calendar care să specifice clar eliminarea treptată a tarifelor reglementate şi măsurile luate pentru protejarea categoriilor sociale vulnerabile.
In acelaşi timp, scrisoarea conține şi o serie de măsuri îmbucurătoare pentru România. Se pare că începând cu luna iunie, salariile şi pensile ar putea beneficia de o majorare de 15%, iar piața energiei s-ar putea liberaliza.

Relațiile economice ale României cu China, ar putea remedia economia țării


Intr-un interviu acordat, prim-ministru României, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat faptul că România intenționează să îşi dezvolte relațiile economice cu Chinia. In plus, acesta a adăugat că anul trecut, ritmul de creştere al exporturilor româneşti l-a depăşit pe cel al importurilor. 

Gândită ca fiind una dintre soluțiile necesare ieşirii României din colapsul financiar, primul ministru nu a ezitat să afirme că exemplul schimburilor comerciale cu China, ar putea remedia actuala conjunctură economică.
România a avut capacitatea de a atrage investiții străine directe, în ultimele două decenii, de peste 53 miliarde euro, iar incertitudinile şi dificultățile economice din aceste timpuri pun în pericol economia țării. De asemenea, diversificarea schimburilor comerciale şi a paletei de investitori, inclusiv cu emergența tot mai pronunţată a unor mari puteri economice, constituie o prioritate a Guvernului.
In acelaşi discurs, Mihai Razvan Ungureanu, a evidențiat că deşi, România a trecut prin situații economice grele, este de remarcat că a reuşit prin măsuri de reformă economică să stopeze scăderea economică şi să reia creşterea, cu un ritm de aproape 2,5% în 2011 şi un ritm estimat pentru acest an de 1,5-2%. De asemenea, primul ministru a menționat că relaţiile bilaterale între România şi China au consemnat în 2011 faţă de 2010 o creştere de 36,27% a exporturilor româneşti şi de 8,24% a importurilor, valoarea totală a schimburilor comerciale ridicându-se la 4,2 miliarde dolari.

duminică, 1 aprilie 2012

Discriminarea românilor din Transnistria, punct de mare interes pentru Chişinău



Deşi în regiunea transnistreană sunt oficiale 3 limbi, în ceea ce priveşte site-urile ministerelor de la Tiraspol, dar şi administrația şi inscripțiile publice, limba folosită este cea rusă. Pentru aceasta, moldovenii/românii din Transnistria ar trebui să sesizeze Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. 

Chiar dacă moldovenii ocupă cea mai mare parte a zonei Tiraspolului, limba lor nu este cea folosită în spațiul public. Recunoaşterea dreptului de a învăța în limba română este concepută ca fiind o situație urgentă, care ar arăta faptul că actualul regim se conduce spre direcțiile democratizării. De asemenea, implementarea acestui drept ar aminti şi de numele statului autoproclamat, limba română fiind cea utilizată pe scară largă.
Testul care i se aduce lui Şevciuk reprezintă finanțarea de către Tiraspol şi a şcolilor de limbă română şi punerea în practică a propriilor prevederi “constituţionale” (3 limbi oficiale) prin publicarea în toate cele 3 limbi a actelor oficiale la Tiraspol şi pe site-urile “minsterelor” Transnistriei, a tăbliţelor trilingve în spaţiul public, dar şi folosirea la radio şi tv a celor 3 limbi în proporţii egale.
Discriminarea adusă moldovenilor din Tiraspol trebuie adresată Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, subliniind lucrurile nepermise, pe care aceşti cetățeni sunt nevoiți să le suporte. Conform propriilor legislații, dar şi celor internaționale, Şevciuc nu ar putea spune că aceste cereri nu sunt perfect îndreptăţite.
In perioada 2-5 aprilie 2012, Jean-Claude Mignon, Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei va efectua o vizită oficială în Republica Moldova, iar în ziua de 4 aprilie, acesta se va deplasa la Tiraspol, anunță Basarabeni.Ro.

Guvernul scoate din trezorerie încă 750 milioane de lei pentru programul POR


Guvernul este obligat să recurgă din nou la procedura de scoatere din Trezorerie a încă 750 milioane de lei pentru a acoperi plăţile aferente proiectelor din Programul Operaţional Regional (POR). Din cauza întreruperilor rambursărilor oferite de Comisia Europeană, ce reveneau axei prioritare 2 din Programul Operaţional Regional, Executivul trebuie să acopere cheltuielile aferente şi în al doilea trimestru.

Pentru aceasta, Guvernul a autorizat împrumutarea Ministerului Dezvoltării Regionale cu suma de 650 milioane lei din fondurile obținute de stat din privatizare şi păstrate la Trezorerie. Deoarece problema resurselor financiare este una încă discutată la nivelul Executivului, acesta este obligat să recurgă din nou la banii care se află păstrați la Trezorerie, din privatizări anterioare.
Conform unui document guvernamental care explică faptul că România nu mai poate apela la resursele oferite de către Comisia Europeana, Guvernul este nevoit să acorde acest împrumut Ministerului Dezvoltării Regionale: 215 milioane lei pentru luna aprilie, 265 milioane lei pentru luna mai şi 270 milioane lei pentru luna iunie.
Programul Operațional Regional ajută autoritățile române în ceea ce priveşte finanţarea proiectelor pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale, creşterea calităţii serviciilor turistice, promovarea brandului turistic naţional, dotarea cu echipamente a bazelor pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, reabilitarea siturilor industriale poluate, dezvoltarea microîntreprinderilor, restaurarea patrimoniului cultural.

Se dă startul plimbărilor cu vaporaşul pe Herăstrău


Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a anunțat oficial faptul că plimbările cu vaporaşul pe Herăstrău vor fi posibile, începând cu duminica aceasta. Pentru doritori, ALPAB a pus la dispoziție cinci ambarcaţiuni de agrement cu o capacitate totală de 430 de locuri, Bucur, Băneasa, Otopeni, Dâmboviţa şi Aurora. 

Directorul general ALPAB, Radu Popa, a subliniat că locuitorii capitalei sunt aşteptați în număr cât mai mare, iar pentru aceştia, au fost create condiții cât mai sigure şi confortabile. De asmenea, prețul biletelor nu se va schimba în comparație cu cel din anii trecuți, tocmai pentru a favoriza recreerea tuturor doritorilor de plimbare cu vaporaşul pe Herăstrău. Mai mult de atât, în prima zi a redeschiderii sezonului, duminică, plimbările vor fi gratuite pentru toți participanții.

"Şcoala Altfel", activități de recreere pentru elevi


Timp de o săptămână, în perioada 2-6 aprilie, elevii vor participa la activități de recreere sau vor putea susține discuții libere, in clasă, pe diferite teme, propuse chiar de aceştia.
Proiectul este unul nou pentru țara noastră, iar reprezentanții Ministerului Educației doreşte ca prin aceste activități de educație non-formală, atât profesorii, cât si elevii, să fie receptivi şi împreună să realizeze o comunicare mai bună pentru ambele părți implicate. 

La finalul acestei săptămâni, talentele, preocupările extraşcolare şi competențele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante, sunt aşteptate ca modele de urmat pe viitor, obiectivele cadrelor didactice fiind acelea de a-i îndruma pe elevii către realizarea proiectelor la care aceştia doresc să participe.
Profesorul de biologie Alexandru Croitoru de la Colegiul "Mihai Viteazul", a declarat pentru Mediafax că inițiativele elevilor sunt dintre cele mai diverse, aceştia dorind să ia cu asalt muzeele si teatrele din capitală, dar şi dorința de a realiza excursii reprezintă un punct de mare interes. Printre proiectele enumerate, cele mai importante se regăsesc în domeniul culturii sau al workshopurilor pe tema sănătății şi a alegerii unei cariere potrivite pentru viitor.

Despre Internet s-a vorbit dinainte de apariția sa


Chiar dacă Internetul este descoperirea ultimelor decenii, se pare că despre existența sa, cercetătorii au reuşit să vorbească înainte cu 20 de ani de apariția sa. Astăzi găseşti Internet peste tot, acasă, în oraş, la locul de muncă. Acesta a devenit indispensabil vieții şi mai mult de atât, majoritatea afacerilor ar falimenta dacă de maine ar fi nevoiți să renunțe la avantajele noii tehnologii.

Anticipat de Arthur C. Clarke cu 20 de ani înainte să apară, Internetul era cunoscut în acele timpuri ca o rețea compusă din calculatoare, ce se va extinde în întreaga lume. Intr-un interviu acordat pentru ABC, inventatorul şi futurologul britanic, afirma că “oamenii de afaceri vor putea locui oriunde pe glob pentru că, datorită acestei reţele, îşi vor putea coordona afacerile de oriunde. De asemenea, acesta a adăugat faptul că Internetul va ocupa atât de mult timp din viața oamenilor, încât toate activitățile de zi cu zi vor fi transformate în simple accesări pe paginile Web.
Forma Internetului pe care o cunoaştem în prezent este invenția lui Tim Berners-Lee, din anul 1993. Chiar dacă Arthur C. Clarke a fost doar cel care a reuşit prin interviul acordat în 1974 să vorbească despre descoperirea care s-a concretizat mulți ani mai târziu, nu trebuie neglijate nici  celelalte previziuni ale sale. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
2014: Un hotel spaţial va fi construit pe orbita Pământulu
2016: Toate monedele din lume vor fi abolite. Unitatea de schimb va deveni energia electrică
2100: Istoria va reîncepe…