luni, 12 noiembrie 2012

Ultima zi de înscriere pentru stagiul oferit de cãtre MAE


Unitatea Asistenţă pentru Dezvoltare (UAsD) a MAE oferã posibilitatea de a efectua un stagiu de pregãtire internã, tuturor celor interesaţi. Sunt aşteptate aplicaţiile tuturor cunoscãtorilor din domeniu, care au participat la organizarea diferitelor evenimente şi care au cunoştinţe foarte bune de limba englezã şi de utilizare a programelor Word şi Excel.


Stagiul de pregãtire, care se desfãşoara în regim de voluntariat, va avea loc în perioada26 noiembrie 2012 – 25 ianuarie 2013.

Candidaţii ideali vor fi cei care vor dovedi interes spre aria cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi care au în vedere efectuarea de mastere similare acestor cerinţe.

Toţi cei interesaţi sunt rugaţi sã trimitã un CV actualizat, în limba română, o scrisoare de intenţie, precum şi o scrisoare de recomandare, pe adresa uasd@mae.ro, De asemenea, persoana/ele selectate pentru efectuarea stagiului, vor trebui să prezinte în cel mai scurt timp şi urmãtoarele documente: o cerere, o scrisoare de recomandare şi o adeverinţă care să ateste calitatea de student masterand sau o copie după diploma atestând absolvirea celui mai înalt nivel de studii menţionat în CV.

La finalul stagiului, se va primi o adeverinţã de practicã. In plus, pe durata acestuia, stagiarul va avea un coordonator şi va participa la o serie de activitãţi, precum: elaborarea de documente interne specifice activităţii diplomatice; elaborarea de documente aferente asistenţei pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar; organizarea şi participarea la reuniuni, programe de training şi seminare organizate/finanţate de UAsD; realizarea de traduceri, grafice şi raportări.

Zilele Biz vin la Bucureşti


In perioada 12-16 noiembrie, la hotel Howard Johnson din Bucureşti, va avea loc evenimentul Zilele Biz.


Cunoscut de cãtre publicul larg ca fiind un eveniment unic, ediţia a 11-a de anul acesta, va aduce în prim plan sute de manageri şi antreprenori. Aceştia, alãturi de toţi cei interesaţi, vor analiza noile tendinţe de pe piaţa muncii, care vizeazã o arie extinsã de domenii: Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR și Media&Marketing.

Deoarece mediul de desfãşurare al bussines-ului din zilele noastre este unul care se lasã pãtruns destul de greu, analiştii vor încerca sã gãseascã cheia succesului cãtre domeniul afacerilor. Astfel, vizionari şi leaderi de excepţie, modele de reușită și de inspirație, vor fi la dispoziţia publicului auditor pentru a rãspunde tuturor întrebãrilor, dar şi pentru a face faţã noilor provocãri impuse de cãtre tineri.

Intr-o declaraţie oficialã, redactorul-şef al revistei Biz, care este şi organizatorul de bazã al evenimentului, afirma cã ,,Zilele Biz reprezintă o platformă care oferă informație, idei, inspirație, parteneri, strategie, modele, susținere tuturor celor care vor să reușească în afaceri”.

Ediţia de anul acesta va prezenta şi o serie de studii și rapoarte, prezentate în exclusivitate. Acestea au fost realizate în parteneriat cu firme de research,  special pentru revista Biz : Raport despre Antreprenoriat, Studiu despre Inovație, Raportul “Tipologiile Reclamelor” și un Studiu special asupra Valorilor românilor.

Pânã acum, şi-au dat acordul de a participa la eveniment, speakeri, precum: Florin Talpeș, Dragoș Anastasiu, Adrian Porumboiu, Ioan Popa. De asemenea, vor fi prezente şi personalitãţile publice: Mircea Cărtărescu, George Mihăiță, Vintilă Mihăilescu sau Octavian Belu şi leaderii marilor companii, precum: Dan Bulucea (Country Manger, Google România), Manuela Necula (Ogilvy Group România). Pe lângã aceştia, vor mai participa şi practicieni de prestigiu și mentori ca Aneta Bogdan (Brandient), John Holm, Liviu David (Next Advertising), Bogdan Naumovici (23 Communication Ideas), Adrian Boțan (McCann Erickson), Sorin Psatta (BBDO) sau Bogdana Butnar.

duminică, 11 noiembrie 2012

CNN poate fi cu ochii pe tine!


Criza financiarã şi condiţiile precare de trai pe care europenii sunt nevoiţi sã le suporte, sunt cauza deciziilor de a pleca spre ţara, unde, deocamdatã, lucrurile merg destul de bine. Din ce în ce mai mulţi locuitori ai Uniunii iau hotãrârea de a se stabili în Regatul Unit al Marii Britanii.


Cred cã avem cu toţii cunoştinţe, prieteni sau chiar foşti colegi care deja îşi trãiesc noua viaţã în stil englezesc. Tinerii sunt cei care îşi doresc cel mai mult sã îşi continue studiile şi sã îşi gãseascã un job din care sã îşi poatã clãdi un viitor. Deşi este foarte greu sã ajungi sã te stabileşti în Marea Britanie, se pare cã românii sunt cotaţi ca fiind fruntaşi în clasamentul “emigrãrilor”.

Prestigiosul canal de televiziune CNN realizeazã o serie de documentare pe tema efectelor migratorii şi ale crizei financiare din Europa ultimilor ani. Astfel, dacã ai decis sã pleci în Marea Britanie, poţi sã apari chiat tu la televizor!

Emisiunile oferite de cãtre canalul CNN doresc sã releveze cum se hotãrãsc europenii sã plece din ţara proprie în cãutarea unui job sau de ce nu, care sunt motivele pentru care tinerii considerã cã acolo se vor descurca mult mai bine. Astfel, dacã te-ai decis sã pleci pentru un motiv întemeiat, trebuie sã arãţi cum te pregãteşti pentru plecare şi pentru marea schimbare a vieţii! Mai apoi, producãtorii documentarelor te vor urmãri în Marea Britanie pentru a vedea cum te acomodezi la noile condiţii ale vieţii şi care este impactul schimbãrii asupra ta.

Toţi cei care se regãsesc într-o astfel de situaţie şi care vor sã îşi împãrtãşeascã experienţa cu CNN, sunt invitaţi sţ trimitã un mesaj la adresa de e-mail: pr@unibuc.eu. Cei care se ocupã de preluarea detaliilor vor trimite mesajul cãtre canalul de televiziune CNN şi vor facilita intrarea în legãtura cu producãtorii CNN.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Se premiazã studenţii români din strãinãtate


Studenţii români vor fi rãsplãtiţi pentru rezultatele obţinute în anul universitar 2011-2012, prin evenimentul organizat de cãtre Gala Studenţilor Români din Strãinãtate. Astfel, pânã pe data de 15 noiembrie sunt aşteptate candidaturile tuturor celor care se regãsesc în condiţiile menţionate de cãtre organizatori.


Toate înscrierile sunt gratuite şi se realizeazã online, formularele de aplicare, cât şi celelalte documente justificatoare, fiind trimise pe adresa studentulanului@lsrs.ro.

Evenimentul oferã oportunitatea studenţilor de a aplica la mai multe categorii. Categoriile de premii de anul acesta vor fi: Studentul Român al Anului din America de Nord, Studentul Român al Anului din Europa, Studentul Român al Anului de pe alte Continente (America de Sud, Asia, Africa, Australia), Studentul Român ERASMUS al Anului, Studentul Anului în România. Datoritã aplicaţiilor numeroase, începând cu anul acesta, se va introduce şi o nouã categorie de premiu, categoria Premiul Special în Arte (categorie inaugurală). Ca de fiecare datã, marele premiu va fi omologat de cãtre Studentul Român al Anului din Străinătate.

In ceea ce priveşte categoriile Studentul Român al Anului din America de Nord, respectiv Studentul Român al Anului din Europa, se vor acorda câte douã premii distincte, fiecãruia revenindu-i atât premiul pentru studiile de nivel universitar (licenţă, masterat), cat şi pentru nivelul post-universitar (doctorat, post-doctorat).

De asemenea, competiţia pentru Studentul ERASMUS al Anului, se va desfãşura în condiţii separate. Prin urmare, candidaturile constau în CV (în limba română, engleză sau franceză), formular complet de candidatură (ce poate fi descărcat spre a fi completat la acest link: Formular ERASMUS Premiile LSRS 2013) si o scurtă autodescriere (în limba română, cu diacritice, la persoana I, de cel mult 150 de cuvinte), vor fi trimise la adresa de e-mail: erasmus@lsrs.ro. In plus, participanţii, pot trimite optional şi un scurt videoclip de prezentare salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip. Toate datele vor fi trimise sub numele de „Studentul Român ERASMUS al Anului”.

Pentru categoriile rãmase, documentele necesare candidaturii vor fi un CV (în limba română, engleză sau franceză) salvat cu denumirea NumePrenumeCV si o scurtă autodescriere (în limba română, cu diacritice, la persoana I, de cel mult 150 de cuvinte) salvată cu denumirea NumePrenumeDescriere. Ca şi la categoria „Studentul Român ERASMUS al Anului”, şi aici se admite (opţional) trimiterea unui scurt videoclip de prezentare, salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip. Toate documentele necesare vor fi trimise mai apoi, cu titlul secţiunii la care se doreşte participare (ex: Studentul Anului din America de Nord).

Organizatorii doresc ca participanţii sã provinã din diferite arii de învãţãmânt, de la ştiinţele exacte la ştiinţele umaniste şi arte. Juriu care va desemna câştigãtorii va fi format din personalitãţi ale mediului academic şi profesional românesc, cu prilejul Galei Studenţilor Români din Străinătate, care va avea loc pe 8 ianuarie 2013, la Bucureşti.

vineri, 9 noiembrie 2012

Circulãm cu noul card unic?


Cardul unic reprezintã ultima metodã pe care bucureştenii o vor putea utiliza pentru a se bucura de serviciile RATB şi Metrorex.


Chiar dacã prima discuţie despre biletul unic de cãlãtorie a avut loc în lunile de la începutul anului 2012 şi se preconiza punerea în circulaţie a acestora începând cu luna iunie, cetãţenii Capitalei au reuşit sã-l utilizeze începând cu data de 3 noiembrie.

Inainte de punerea la vânzare a acestor noi carduri, s-au fãcut teste pentru a se constata schimbãrile aduse, dar şi cum percep cetãţenii aceastã metodã de a cãlãtori. Deşi s-a optat pentru trecerea la cardurile unice, sub premisa facilitãrii serviciilor de cumpãrare a biletelor sau de reîncarcare a cardurilor propriu-zise, se pare cã “noul serviciu” nu este foarte apreciat în randul oamenilor.

Cei mai nemulţumiţi sunt tinerii, studenţii, care spun cã nu au timp mereu pentru a-şi reîncãrca acest “card unic” şi cã, metoda veche, cu abonament lunar, este una mult mai permisiva. La acestea, se adaugã şi faptul cã noul card unic, potrivit ordonanţei emise de Consiliului General al Municipiului Bucureşti, este împãrţit în trei subcategorii. Astfel, existã biletul unic de 60 de minute, care va costa cinci lei, va fi valabil o oră de la prima validare şi va avea un număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate, atât la Metrorex, cât şi la Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB). La preţul de 30 de lei, va fi disponibil biletul unic multiplu cu 10 călătorii de câte 60 de minute pentru fiecare dintre acestea. Biletul va avea număr nelimitat de validări pentru fiecare călătorie în perioada de valabilitate, atât la Metrorex, cât şi la RATB, iar la 16 lei se va gãsi abonament unic de o zi care va fi valabil timp de 24 de ore de la prima validare şi va avea număr nelimitat de validări în perioada de valabilitate, potrivit Metrorex.

O altã nemulţumire se regãseşte la nivelul vechilor carduri de circulaţie. Deşi s-a precizat cã vor rãmne încã valabile, tinerii sunt îngrijoraţi cã vor trebui sã renunţe la acestea şi sã “se aboneze” la noile carduri unice. Potrivit lor, lunar, cheltuielile pentru transportul în comun vor deveni mult mai mari şi aşa cum am menţionat, vor fi nevoiţi sã facã drumuri în plus. 

Potrivit Consiliului General al Capitalei, cardurile vor putea fi utilizate prima datã la RATB şi Metrorex, iar ulterior pe trenurile ce circulă pe inelul de cale ferată al Municipiului Bucureşti, deservit de CFR Călători.
Chiar dacã aceastã metodã este una de mare cãutare în alte capitale europene, românii se gãsesc destul de reticienţi. Acest fapt se datoreazã, dupã cum aceştia au afirmat, condiţiilor de trai mult mai aspre şi salariilor din România, care nu se ridicã la standardele europene. 

In Hotãrârea emisã, se menţioneazã cã biletele unice trebuie să fie validate de fiecare dată, la urcarea în mijloacele de transport, la validatoarele contactless. De asemenea, biletele şi abonamentele menţionate mai sus acceptă ultima validare cu un minut înainte de expirarea duratei de valabilitate şi, după ultima validare, permit continuarea călătoriei până la capătul liniei, cu vehiculele RATB sau până la ieşirea din staţie, cu trenurile Metrorex, indiferent de durata călătoriei.

Potrivit site-ului www.ratb.ro, proiectul este realizat în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 159/28.09.2012 privind integrarea tarifară pentru sistemul de transport public din Municipiul Bucureşti.

miercuri, 7 noiembrie 2012

StartUP România sprijinã tinerii cu idei de afaceri


Tinerii care au idei de afaceri pot aplica la programul StartUP România, pânã pe data de 15 noiembrie. In ce constã acest proiect?


Toţi cei care doresc sã se iniţieze în arta afacerilor şi sunt de pãrere cã îşi pot urma o carierã, sunt invitaţi sã ia parte la acest eveniment. StartUP reprezintã incubatorul de idei, unde, se urmãreşte dezvoltarea start-up-urilor româneşti. Astfel, prin folosirea modelului clasic al incubatoarelor de afaceri, cât şi al unui sistem de preincubare specific acceleratoarelor de afaceri, se doreşte dezvoltarea tinerilor întreprinzãtori.

Pentru înscrierea în cadrul proiectului, este necesar sã se respecte o serie de regului. Vor fi validate toate cererile de înscriere care respectã cerinţele de vârstã, dar şi de impactul pe care îl au în lumea bussines-ului de astãzi. Astfel, tinerii trebuie sã aibã vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani. De asemenea, sunt aşteptate sã ia parte si instituţiile, organizaţiile şi oamenii de afaceri cu experienţă dispuşi să sprijine şi să investească timp şi capital într-un nou concept de business.

StartUp România, programul pentru tinerii cu idei de afaceri, se desfãşoarã sub sloganul „Inovaţie în business”.

 Toţi cei interesaţi de desfãşurarea concursului, dar şi de etepele care trebuie urmate, sunt invitaţi sã acceseze informaţiile de pe site-ul www.startup-romania.ro. De asemenea, tinerii vor putea sã transmitã direct ideile de afaceri prin intermediul platformei StartUp, dar şi la adresa: office@startup-romania.ro.

15 şi 16 noiembrie, Zilele Filmului Irlandez


Institutul Cultural Român gãzduieşte în zilele de 15 şi 16 octombrie Zilele Filmului Irlandez. Evenimentul, care a ajuns la cea de-a IVa ediţie, este organizat de cãtre Ambasada Irlandei la Bucureşti cu sprijinul Institutului Irlandez de Film, Culture Ireland și Reel Irland, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. 

Programul este unul diversificat, iar toţi cei care doresc sã ia parte la eveniment, sunt invitaţi la sediul ICR, situat pe Aleea Alexandru 38, București.

In decursul zilei de 15 noiembrie, spectatorii vor putea viziona lungmetrajul Once, în regia lui John Carney, precum şi un grupaj de scurtmetraje – An Rinceoir [The Dancer], regia: Elaine Gallagher, The Crush, regia: Michael Creagh. Cea de-a doua zi, 16 noiembrie, va aduce publicului doritor, lungmetrajul One Hundred Mornings în regia lui Conor Horgan, dar si Jonny Boy, regia: Laura Way și Noreen, regia: Domnhall Gleeson.
Lungmetrajul Once (2007, 88’) este filmul care a obţinut o serie de premii, precum: Premiul pentru cea mai bună melodie originală la Academy Awards 2008, Premiul pentru cel mai bun film străin – Independent Spirit Awards 2008, Premiul Publicului – World Cinema, Sundance Film Festival 2007 și Premiul Publicului – Dublin International Film Festival 2007.

De asemenea, One Hundred Mornings (2009, 83’) şi-a adãugat în palmaresul sãu Menţiunea Onorifică Specială a Juriului pentru Naraţiune la Festivalul Slamdance și Premiul Irish Film and Television, pentru cea mai bună cinematografie.

Ambele zile îşi deschid porţile pentru spectactori începand cu ora 18.30, intrarea fiind liberã, în limita locurilor disponibile. In ceea ce priveşte limba de difuzare a filmelor, filmele în limba engleză vor fi subtitrate în română, iar cele în irlandeză vor fi subtitrate în limba engleză şi în limba română.