Centrul Vechi - Bucuresti
Centrul Vechi al Capitalei, 26 noiembrie 2012.
Experienta traita abia astazi, dupa zecile de ori in care am calcat stradutele
acestui loc. Probabil ca, nici la o data viitoare si nici dupa mai multe, nu
imi dadeam seama de ceea ce am reusit astazi sa inteleg.
Cand spuneti “vechi”, la ce va ganditi? Eu una, ma
gandesc la un loc incarcat de istorie, ale carui urme inca se revad si care, se
conserva de-a lungul timpului. Probabil ca, daca nu aveam o anumita tema de
facut si daca nu imi trebuiau detalii culese, nu descopeream niciodata
adevaratele “comori” pe care Centru Vechi le are.
Da. "Comori." O sa dau doar cateva exemple.
Pentru ca am avut de realizat o cercetare antropologica, a trebuit sa urmarim
mai multe aspecte ale dezvoltarii acestui centru urban. De cand am plecat de
acasa, m-am gandit ca cel mai vechi aspect pe care l-as putea cerceta in mai
amanunt, ar fi constructiile vechi care si-au pastrat obiceiul activitatiilor,
inca din timpurile demult apuse.
Am ajuns la Pasajul Francez, unde mare scria “Reparatii
bijuterii. Ceasornicarie”. Inchis, praf de doua degete, pe mobila veche. La
cativa pasi mai incolo, un om vine catre mine, vazand ca incerc sa deslusesc ce
se intampla odata acolo. Imi spune “... acolo este Giuvaierul, functioneaza si
astazi, insa in faliment. Astazi Centrul Vechi este reprezentat de catre
cafenele si restaurante.” Cum sa functioneze in faliment? Cum sa cred ca inca
se mai desfasorara activitati, cand se vedea clar ca pasii cuiva nu mai
trecusera demult pe-acolo? Continua si imi spune.. “da, se lucreaza asa, ...
doar din pasiune, pentru amintirea vremurilor VECHI.”
Pe o alta straduta, emblematicul magazin ADIDAS.
Evident, cu ultramodernele sale vitrine, geamuri si podele in care ti se
reflecta imaginea. Constructie de ultima generatie, in Centrul Vechi, care,
purta cu mandrie bulinuta “Monument Istoric”. Intru si il gasesc pe baiatul
care vindea, foarte deschis la conversatie, care imi marturiseste: “Da,
monument istoric, am pastrat scara interioara (care, bineinteles, era si ea super-reconditionata),
veche de 110 ani. Parerea mea a fost clara: nu avea cum, acea cladire care acum
era ca cele din Piata Unirii, sa fie in Centrul Vechi, cu atat mai mult,
trecuta la "Monumente Istorice".
Mai departe. WU XING – Mancare chinezeasca. La fel,
super-aranjat, in contradictoriu clar cu termenul de “vechi”. Putin dezamagita
de ceea ce vedeam (desi, nu era prima oara cand ma aflam aici, insa era prima
oara cand tratam totul din cu totul si cu totul alte puncte de vedere), o
placuta veche imi surade “Aici venea Mihai Eminescu, atunci cand scria pentru
ziarul “TIMPUL”. Locul in care poetul nostru scria si datorita caruia de foarte
multe ori, poporul roman este unul laudat, nu era incadradat ca facand parte
din “Monumente Istorice”. Mai mult decat atat, astazi, in acel loc, se consuma
mancare cu specific chinezesc!!
CROITORIE. Scris cu litere rosii, vechi, unele aproape
roase de trecerea anilor. Cladire neamenajata dupa ultimele “racnete”, exact
asa cum apar toate spatiile din ziarele vechi, de pe la 1850-1900. Intru
(impacata ca in final, voi avea despre ce sa vorbesc, ca “vechi”) si intalnesc
o doamna, la cam 50-60 de ani. Ii spun ca am nevoie de cateva informatii pentru
ca este unul dintre putinele locuri vechi, care isi continua si activitatea.
Reactia dansei: isi pune mainile in cap si imi spune: “Mai, fata, m-am saturat
sa tot vina lumea la mine sa ma intrebe. Da, nu am reconditionat nimic pentru
ca de-asta se numeste “Centrul Vechi”, clientii mei sunt aceiasi de zeci de
ani, iar croitorie a fost dintotdeauna.”
Parerea mea. Centrul Vechi al Bucurestiului este locul
unde sunt adusi toti strainii doar pentru a-i atrage financiar. Sa fim seriosi,
cu totii cand mergem in alte tari, dorim sa vedem traditii, locuri, pastrate in
timp. Asa si cu Lipscani-ul nostru. De ce sa-l aduci pe unul sa vada o casa
memoriala, de ce sa-l aduci sa vada traditia veche sau de ce sa stea la un
pahar de bere intr-un spatiu vechi, dar reconditionat in conformitate cu
legislatia? Mai bine, sa isi cumpere de la Adidas, sa bage fast-food cat
cuprinde, dar toate astea alaturi de un minunat ghid, care sa preaslaveasca
magnificul nostru CENTRU VECHI.
Da, Centru Vechi doar cladirile de la nivelul 1, cu
geamuri sparte, unde nimic nu exista (doar vezi asa, trecand, carti puse unele
peste altele sau ghivece cu flori, dar fara flori) sau spatiile comerciale in
care nu se mai intampla nimic, pe geamurile carora vezi hartia alba, scrisa cu
greseli gramaticale. Citez, “SA MUTAT”.
Avem de toate, avem oameni, avem locuri, avem istorie!
Dar.. nu avem cap sa valorificam!
Foarte interesant articolul.
RăspundețiȘtergeremultumesc mult. este ceea ce am vazut :)
RăspundețiȘtergere