luni, 12 noiembrie 2012

Ultima zi de înscriere pentru stagiul oferit de cãtre MAE


Unitatea Asistenţă pentru Dezvoltare (UAsD) a MAE oferã posibilitatea de a efectua un stagiu de pregãtire internã, tuturor celor interesaţi. Sunt aşteptate aplicaţiile tuturor cunoscãtorilor din domeniu, care au participat la organizarea diferitelor evenimente şi care au cunoştinţe foarte bune de limba englezã şi de utilizare a programelor Word şi Excel.


Stagiul de pregãtire, care se desfãşoara în regim de voluntariat, va avea loc în perioada26 noiembrie 2012 – 25 ianuarie 2013.

Candidaţii ideali vor fi cei care vor dovedi interes spre aria cooperării internaţionale pentru dezvoltare şi care au în vedere efectuarea de mastere similare acestor cerinţe.

Toţi cei interesaţi sunt rugaţi sã trimitã un CV actualizat, în limba română, o scrisoare de intenţie, precum şi o scrisoare de recomandare, pe adresa uasd@mae.ro, De asemenea, persoana/ele selectate pentru efectuarea stagiului, vor trebui să prezinte în cel mai scurt timp şi urmãtoarele documente: o cerere, o scrisoare de recomandare şi o adeverinţă care să ateste calitatea de student masterand sau o copie după diploma atestând absolvirea celui mai înalt nivel de studii menţionat în CV.

La finalul stagiului, se va primi o adeverinţã de practicã. In plus, pe durata acestuia, stagiarul va avea un coordonator şi va participa la o serie de activitãţi, precum: elaborarea de documente interne specifice activităţii diplomatice; elaborarea de documente aferente asistenţei pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar; organizarea şi participarea la reuniuni, programe de training şi seminare organizate/finanţate de UAsD; realizarea de traduceri, grafice şi raportări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu