sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Se premiazã studenţii români din strãinãtate


Studenţii români vor fi rãsplãtiţi pentru rezultatele obţinute în anul universitar 2011-2012, prin evenimentul organizat de cãtre Gala Studenţilor Români din Strãinãtate. Astfel, pânã pe data de 15 noiembrie sunt aşteptate candidaturile tuturor celor care se regãsesc în condiţiile menţionate de cãtre organizatori.


Toate înscrierile sunt gratuite şi se realizeazã online, formularele de aplicare, cât şi celelalte documente justificatoare, fiind trimise pe adresa studentulanului@lsrs.ro.

Evenimentul oferã oportunitatea studenţilor de a aplica la mai multe categorii. Categoriile de premii de anul acesta vor fi: Studentul Român al Anului din America de Nord, Studentul Român al Anului din Europa, Studentul Român al Anului de pe alte Continente (America de Sud, Asia, Africa, Australia), Studentul Român ERASMUS al Anului, Studentul Anului în România. Datoritã aplicaţiilor numeroase, începând cu anul acesta, se va introduce şi o nouã categorie de premiu, categoria Premiul Special în Arte (categorie inaugurală). Ca de fiecare datã, marele premiu va fi omologat de cãtre Studentul Român al Anului din Străinătate.

In ceea ce priveşte categoriile Studentul Român al Anului din America de Nord, respectiv Studentul Român al Anului din Europa, se vor acorda câte douã premii distincte, fiecãruia revenindu-i atât premiul pentru studiile de nivel universitar (licenţă, masterat), cat şi pentru nivelul post-universitar (doctorat, post-doctorat).

De asemenea, competiţia pentru Studentul ERASMUS al Anului, se va desfãşura în condiţii separate. Prin urmare, candidaturile constau în CV (în limba română, engleză sau franceză), formular complet de candidatură (ce poate fi descărcat spre a fi completat la acest link: Formular ERASMUS Premiile LSRS 2013) si o scurtă autodescriere (în limba română, cu diacritice, la persoana I, de cel mult 150 de cuvinte), vor fi trimise la adresa de e-mail: erasmus@lsrs.ro. In plus, participanţii, pot trimite optional şi un scurt videoclip de prezentare salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip. Toate datele vor fi trimise sub numele de „Studentul Român ERASMUS al Anului”.

Pentru categoriile rãmase, documentele necesare candidaturii vor fi un CV (în limba română, engleză sau franceză) salvat cu denumirea NumePrenumeCV si o scurtă autodescriere (în limba română, cu diacritice, la persoana I, de cel mult 150 de cuvinte) salvată cu denumirea NumePrenumeDescriere. Ca şi la categoria „Studentul Român ERASMUS al Anului”, şi aici se admite (opţional) trimiterea unui scurt videoclip de prezentare, salvat cu denumirea NumePrenumeVideoclip. Toate documentele necesare vor fi trimise mai apoi, cu titlul secţiunii la care se doreşte participare (ex: Studentul Anului din America de Nord).

Organizatorii doresc ca participanţii sã provinã din diferite arii de învãţãmânt, de la ştiinţele exacte la ştiinţele umaniste şi arte. Juriu care va desemna câştigãtorii va fi format din personalitãţi ale mediului academic şi profesional românesc, cu prilejul Galei Studenţilor Români din Străinătate, care va avea loc pe 8 ianuarie 2013, la Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu