Astăzi se împinesc 81 de ani de la naşterea regretatului
Amza Pellea. Ieri, apropiații săi, împreună cu toți ceilalți care l-au cunoscut pe actor sau i-au
purtat o admirație deosebită, au depus o floare la steaua marelui artist, pe Aleea
Celebrităților din Bucureşti (Walk of Fame), aflată în Piața Timpului, lângă
magazinul Cocor.
Centrul oraşului Băileşti, locul de naştere al lui Nea
Mărin, i-a găzduit pe toți cei care au dorit să îi aprindă o lumânare
regretatului artist sau care au dorit să-i trimită în ceruri un gând bun.
Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic,
Teatrul
Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București,
unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești.
Marele artist a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor
din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din
Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala,
Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât și personaje contemporane
(Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de
T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din
Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de
provincie de Cehov).
A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel
mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova,
pentru rolul său excepțional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat
alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei,
într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler
Doamne" de Victor Ion Popa.
“Inzestrat cu o vocaţie cinematografică deosebită, el nu
este un simplu interpret, ci un creator de personaje, fie dând viaţă,
credibilitate, forţă, individualitate, unor eroi de excepţie în situaţii de
excepţie, fie compunându-şi un alter ego, întruchipare a olteanului parşiv,
isteţ, ironic, inventiv, dinamic şi plin de farmec”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu