Ministerul Sănătății a anunțat că începând cu luna aceasta, pentru
analize va trebui să scoatem mai mulți bani din buzunar. Pentru aceasta,
românii vor plăti mai mult pentru analizele făcute la Direcţiile de Sănătate
Publică, decât cele din laboratoarele private.
Inainte de această decizie, prețul analizelor la Direcţiile
de Sănătate Publică se încadra între 10 şi 22 de lei, iar acum prețurile vor fi
cuprinse între 13 şi 35 lei. Pentru aceste schimbări, reprezentanții
Ministerului Sănătății argumentează prin costurile ridicate de întreținere ale
aparaturii, dar şi cele ale achiziţionarii reactivilor, care au crescut foarte
mult.
Chiar dacă la prima vedere, creşterea nu pare să afecteze întregul
sistem de analize deoarece la unele, preţul a crescut cu 7 sau 10 lei, la alte
tipuri de analize, prețul aproape că s-a dublat. De exemplu, pentru o
coprocultură care era 22 de lei, se plătesc acum 35 de lei, iar pentru un
exudat faringian care era doar 13 lei, oamenii trebuie să scoată din buzunar 25
de lei. Astfel, pentru analizele realizate in laboratoarele Direcţiilor de
Sănătate Publică se va plati mai mult decât pentru un set de analize realizat într-un
laborator privat.
De asemenea, reprezentanții Ministerului Sănătății au
afirmat că prețul analizelor va creşte deoarece de cinci ani de zile, românii
plătesc mereu aceleaşi tarife, iar aparaturile de care centrele de analize au
nevoie, necesită întotdeauna întreținere amănunțită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu