Deşi în regiunea transnistreană sunt oficiale 3 limbi, în
ceea ce priveşte site-urile ministerelor de la Tiraspol, dar şi administrația
şi inscripțiile publice, limba folosită este cea rusă. Pentru aceasta,
moldovenii/românii din Transnistria ar trebui să sesizeze Președintele Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei.
Chiar dacă moldovenii ocupă cea mai mare parte a zonei
Tiraspolului, limba lor nu este cea folosită în spațiul public. Recunoaşterea
dreptului de a învăța în limba română este concepută ca fiind o situație urgentă,
care ar arăta faptul că actualul regim se conduce spre direcțiile democratizării.
De asemenea, implementarea acestui drept ar aminti şi de numele statului
autoproclamat, limba română fiind cea utilizată pe scară largă.
Testul care i se aduce lui Şevciuk reprezintă finanțarea de
către Tiraspol şi a şcolilor de limbă română şi punerea în practică a
propriilor prevederi “constituţionale” (3 limbi oficiale) prin publicarea în
toate cele 3 limbi a actelor oficiale la Tiraspol şi pe site-urile “minsterelor”
Transnistriei, a tăbliţelor trilingve în spaţiul public, dar şi folosirea la
radio şi tv a celor 3 limbi în proporţii egale.
Discriminarea adusă moldovenilor din Tiraspol trebuie
adresată Președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, subliniind
lucrurile nepermise, pe care aceşti cetățeni sunt nevoiți să le suporte.
Conform propriilor legislații, dar şi celor internaționale, Şevciuc nu ar putea
spune că aceste cereri nu sunt perfect îndreptăţite.
In perioada 2-5 aprilie 2012, Jean-Claude Mignon,
Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei va efectua o vizită
oficială în Republica Moldova, iar în ziua de 4 aprilie, acesta se va deplasa
la Tiraspol, anunță Basarabeni.Ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu