In perioada 17 aprilie - 31 mai 201, Agenţia de Plăţi pentru
Dezvoltare Rurală şi Pescuit oferă peste 220 de milioane de euro pentru
finanțarea proiectelor de modernizare ale exploataţiilor agricole.
Aceste fonduri care sunt disponibile în cea de-a noua
sesiune a măsurii 121 “Modernizarea exploataţiilor agricole”, din cadrul
Programului Naţional de Dezvoltare Rurală , vor reprezenta toți banii
disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv anul 2013, anunță
APDRP.
Datele publicate pe site-ul APDRP susțin faptul că, 10
milioane de euro din totalul disponibil de 220,5 milioane de euro, revin
beneficiarilor măsurii 141 “Sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă”. Restul
rămas din fondurile alocate, se distribuie, după cum urmează: 50 de milioane de
euro pentru standarde din sectorul de creştere a animalelor, 64,23 milioane de
euro pentru sectorul vegetal (40%) şi 96,34 milioane de euro pentru sectorul
animal (60%).
Pentru a beneficia de fondurile modernizării exploataţiilor
agricole, doritorii sunt invitați să depună proiectul, susținut de actele
necesare la Oficiile Judeţene ale APDRP, de luni până vineri, în intervalul
orar 9.00 - 14.00. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru
această sesiune este miercuri, 31 mai 2012, ora 12.00. De asemenea, suma maximă
nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui astfel de proiect
este de 1,6 milioane de euro, anunță Agerpres.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu