Veşti bune pentru afacerile româneşti care atrag din ce în
ce mai mulți investitori de origine străină. Potrivit unui sondaj realizat de
către Reuters şi compania de servicii financiare OeKB din Austria, încrederea
investitorilor s-a îmbunătăţit puternic în intervalul februarie-aprilie. Acest
lucru se datorează şi unei percepții semnificativ mai bune la nivelul Europei
Centrale şi de Est a țării noastre, anunță Mediafax.
Situația investițiilor din România s-a îmbunătățit în
această perioadă. Aceasta situatia este demonstrate de indicele privind
încrederea companiilor străine în mediul de afaceri din România, care a urcat
de la 14 puncte în perioada octombrie-ianuarie la 28 de puncte în
februarie-aprilie. Conform sondajului realizat, țările care dețin cel mai mare
potențial al investițiilor străine sunt Rusia, (58 puncte), urmată de Polonia
(38 puncte), Cehia (30), România (28), Croaţia (27), Ucraina (26), Slovacia
(25), Serbia şi Muntenegru (22), Bulgaria (20), Slovenia (17) şi Ungaria (-9).
Această încredere acordată din partea investitorilor străini
este rezultatul creşterii încrederii investitorilor privind perspectivele
economice şi optimismul privind operaţiunile din regiune, adaugă Mediafax.
Sondajul a fost realizat cu ajutorul participării a 400 de
companii internaţionale cu sediul regional în Austria, care administrează 1.400
de companii în 19 state din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, aceştia au
avut la dispoziție trei variante de răspuns, pozitiv, neutru şi negativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu