Noul premier ar României se pregăteşte pentru o întâlnire cu
comisarul european pentru politică regional, Johannes Hahn. Potrivit
calendarului pentru săptămâna viitoare, anunţat vineri de Comisia Europeană,
cei doi se vor întalni la Bruxelles. In plus, această întâlnire va avea loc,
chiar dacă votul de învestitură în parlament pentru noul guvern va avea loc la
începutul săptămânii viitoare, anunță Agerpres.
De asemenea, în cursul zilei de joi, insusi preşedintele
Parlamentului European, Martin Schulz, va avea o întrevedere cu Victor Ponta,
numit prim-ministru desemnat pe pagina de internet a legislativului UE. La
apariția acestor noutăți despre actualul premier al României, nu a fost uitat nici
fostul premier demis. Astfel, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că ştia despre
această întâlnire care va avea loc săptămâna viitoare. Incă de pe vremea când
acesta era premierul României, în agenda sa de lucru a fost menționat
evenimentul. In plus, actualul premier, Victor Ponta, se va întâlni şi cu şefii
tuturor grupurilor politice din PE, dar şi cu secretarul general al NATO.
Fostul prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, a
concluzionat, spunând că depinde de actualul prim-ministru dacă va onora sau nu
întrevederile programate. "Las la latitudinea viitorului ocupant al
fotoliului de premier dacă doreşte menţinerea vizitei, cred că acest lucru face
bine acestei ţări", a afirmat Ungureanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu