Elevii şcolilor din Capitală au motiv de bucurie. Aceasta a
fost prilejuită de către primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, care a
afirmat că în data de 9 mai, cursurile se vor suspenda, anunță Mediafax.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că această decizie a
fost luată ca urmare a importanței zilei de 9 mai. In această zi, la Bucureşti,
va avea loc Finala Ligii Europa.
"Conducerile unităţilor de învăţământ vor lua măsuri pentru
recuperarea intensivă a materiei, astfel încât să fie asigurată parcurgerea
integrala a programelor şcolare până la sfârşitul anului şcolar", a
anunțat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, într-un comunicat de
presă.
Solicitarea înaintată de către primăria Capitalei a precizat
că aceasta întrerupere de cursuri va ajuta la o mai bună organizare a
evenimentului, prin fluidizarea traficului, având în vedere numărul mare de
suporteri care vor însoţi cele două echipe finaliste şi de asemenea numărul
mare de turişti care vor vizita Capitala.
De asemenea, această decizie a fost încredințată şi de către
Ministerului Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care
au fost de acord cu ziua liberă de 9 mai, pentru toate unităţile de învăţământ
din Capitală, precizând că municipalitatea ia toate măsurile pentru ca sosirea
celor câteva zeci de mii de turişti să nu blocheze Bucureştiul, adaugă
Agerpres.
Meciul din ziua de 9 mai, care reprezintă Finala Ligii
Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programat la 9 mai, de
la ora 21.45, pe Arena Naţională, fiind transmis în direct de Pro TV.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu